Îți recomand cu căldură cartea „Capela excomunicaților - povestiri ultimative” scrisă de Adrian Buzdugan.
Uite câteva rânduri:
-Dragul mieu, ai observat cât de ocupați sunt nebunii cu ei înșiși? Pe-ăilalți de-afară, dacă-i lasă o singură zi, se plictisesc de moarte, ba mai rău, se simt stingheri, întrucât monologul interior nu mai are substanță. Nu au ce să-și spună! Și-a aprins o țigară și a continuat: să te chinui zilnic între opt și douăsprezece ceasuri cu treburi care nu înseamnă nimic pentru tine, să strângi bani pe care să-i azvârli apoi pe-un lucru sau pe-o călătorie... Ce poate să-și spune sieși un robot? Paradoxal, li se pare că existența lor vidată de sens e un model de normalitate! Degeaba au încercat să le transmită ceva un Rousseau, un Diderot, un Nietzsche... alienarea a adus alterarea ireversibilă a ființării!sau:
-Și ce treabă are iubirea cu nebunia? l-am întrebat și eu.
-Iubirea e o formă ușoară de nebunie!ultimul, promit:
„Broasca are picioare lungi ca să ajungă la insetele-n zbor, girafa are gâtul lung ca să ajungă la frunzele copacilor înalți, omul are conștiință ca să ajungă la ce?”
Te poți bucura și de primele pagini din prima poveste, Idearul.
Dacă te-a captivat, uite un interviu cu Adrian Buzdugan din septembrie 2011.
Te-ai hotărât să cumperi cartea? Înțeleaptă decizie!
Uite ce zice și Omul care aduce cartea:
Postări
