- Altul, bă, să iasă la raport, să spuie cum înşeală.
lese unul cărunt, cu două perechi de coarne, urâcios şi acela, cu urechile ca la măgar, picioarele strâmbe, cu un codârlău... lese înaintea lui şi dă raportul:
- Să trăieşti, întunecimea ta!
- Cum te cheamă, moşule?
- Scărăbută mă cheamă.
- Măi, scărăbută, cum înşeli tu pe oameni?
- lată cum, măria ta. Eu îi spun omului aşa: Măi omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este muncă veşnică, nu este slavă veşnică, totul este aici în lumea asta! Dacă ai ce mânca şi ce bea şi ai şi bani mulţi, dacă ai cinste de la oameni, casă şi bogăţii multe, aici este raiul. Şi dacă n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i tot, cât îi pe lumea asta.
- Şi te-or ascultat mulţi?
- Foarte mulţi.
- Măi tâmpitule, prostule, mai prost decât cel dintâi. Şi tu ai înşelat pe cei mai proşti decât tine. Ştiu eu că ai înşelat, dar pe cei proşti, că pe cei ce ştiu Scripturile nu poţi să-i înşeli. Pentru că Scriptura îi spune omului că este Dumnezeu, că este drac, că este înger, este iad, este rai, este muncă veşnică, este slavă veşnică, este pedeapsă pentru păcat, este răsplată pentru fapta bună în ceruri. Ce să-i spui tu? Când toate scripturile spun, şi apostolii, şi proorocii, poţi tu să-l înşeli pe om şi să-i spui nebunii de-ale tale că nu-i Dumnezeu, că nu-i drac? Scriptura este plină de acest fel de învăţături şi cei care o citesc, nu te cred pe tine.
Ba şi mai mult. Dumnezeu, când l-a sădit pe om a pus în sufletul şi trupul lui simţirea de Dumnezeu. Cât de păgân ar fi cineva, simte că este o putere nevăzută în sufletul lui şi aceasta este conştiinţa.
Conştiinţa îl mustră când face rău şi-l bucură când face bine. Şi glasul conştiinţei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, că-i de natură nevăzută. Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om şi, îndată ce a greşit, îl mustră: „De ce ai făcut aşa?" Poate să nu-l mustre nimeni. Poate să nu-l vadă nimeni când face păcatul. Oricând greşeşte, această lege pusă de Dumnezeu lui Adam întâi, numită şi legea firii sau a conştiinţei, îl mustră imediat.
Uneori aşa de tare îl mustră, dacă este păcatul mare, încât îl dă aproape în deznădejde. Se împlineşte atunci cuvântul care spune în psalmi: întru mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul său (Psalm 38, 14-15). Adică se subţie nădejdea lui ca pânza unui păianjen şi, de mare mustrare de cuget, mai că-şi pierde nădejdea.
Conştiinţa, dacă se pătează cu multe păcate, aşa de tare îl mustră pe om uneori, că se face lui această mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza conştiinţei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Conştiinţa roade, roade ca şi cariul în lemn. „De ce ai făcut şi de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea păcate?".
Deci, degeaba îi spui tu că nu-i Dumnezeu, căci conştiinţa îi spune şi, după conştiinţă, îi spune şi Scriptura. Tu zici că-l înveţi pe om că nu-i Dumnezeu, că nu-i drac, că nu-i înger, că nu-i iad, că nu-i rai, dar conştiinţa îi spune că este şi Scriptura este plină de mărturii din care se arată că există Dumnezeu, că este înger, este muncă veşnică, este slavă veşnică. Deci şi tu - i-a zis satana la acel cu raportul, care se lăuda că prin acest sfat înşeală multă lume - eşti prost şi nu aduci mare aport pentru împărăţia iadului; nu aduci mare folos!
N-ai lucrat, scărăbuţă, bine. la-l, bă, cel cu spinarea lată. Dă-i, dă-i. Dă-l în gheena că-i prost, n-o câştigat mulţi pentru împărăţia mea. Altul!
Deci a păţit şi acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a păţit şi cel dintâi care învăţa pe om să meargă şi la biserică şi la crâşmă şi să facă şi de-ale lui Dumnezeu şi de-ale satanei. Adică în loc să-l laude, să-l facă mai mare peste multe cete de draci, l-a bătut şi cu ruşine l-a trimis în fundul iadului, că-i prost şi nu ştie să înşele pe oameni. A înşelat, dar a înşelat prea puţin şi prea puţine suflete a dus la iad!
Postări
