Tot aşa îi şopteşte îngerul şi la cel beţiv: „Măi, omule, lasă crâşma, du-te acasă, te aşteaptă femeia, copiii". Dar eu vin şi îi zic: „Da, o să laşi băutura, dar uite, tocmai te-ai întâlnit cu cumătrul şi el face cinste, nu poţi să pierzi ocazia". Şi se mai duce o zi. Dimineaţa îi şopteşte îngerul păzitor: „Frate, scoală-te şi tu cu o jumătate de oră sau cu o oră mai devreme, citeşte rugăciunile de dimineaţă, ba mai ai timp să faci şi acatistul Maicii Domnului. Vezi că eşti tânăr şi în putere, poţi să faci şi câteva metanii, sau câteva închinăciuni, ba chiar mai ai timp să mai citeşti şi din Psaltire vreo catismă". Dar vin eu şi îi şoptesc pe cealaltă parte: „Ştii ce dulce e somnul dimineaţa? Cinci minute să mai stai şi apoi o să te scoli". Şi el se întoarce pe partea cealaltă, şi când se scoală zice: „Vai ce târziu e! Trebuie să merg la serviciu, la şcoală, la facultate, trebuie să dau la găini, la porci, la raţe". Eu zic: „Nu-i nimic, lasă, te rogi când vii de la şcoală, de la treabă, lasă că ai timp".Iar când vine acasă, iarăşi îi zice îngerul: „Frate, nu te-ai rugat azi dimineaţă, măcar acum stai vreo jumătate de oră la rugăciune". Şi vin eu şi-i şoptesc: „Ştii că ţi-e foame, mănâncă să te întăreşti". Apoi îi zic: „Cu burta plină nu te poţi ruga, ba eşti şi obosit. Odihneşte-te şi după aceea ai să te rogi". El mănâncă, se odihneşte şi când se trezeşte: „Vai de mine că-i târziu, trebuie să spăl, să fac curat, vine femeia, vin copiii. Am de reparat maşina, am de învăţat". Iar eu îi zic: „Nu-i nimic, măi, lasă, ai să te rogi Seara, când a terminat cu treaba, iar îi spune îngerul: „Frate, nu te-ai rugat toată ziua, măcar acum să te rogi şi tu vreo oră-două sau să mai citeşti o carte sfântă". Şi vin eu, Sarsailă, şi zic: „Da, omule, ai să te rogi, dar mai întâi vezi ce e la televizor, nu
cumva să pierzi ceva important. Poate este ceva de folos". Iar dacă l-a pornit, îi şoptesc: „Aaa, este film, este meci, este discotecă...Şi trece o jumătate de oră, o oră, două, trei, patru, cinci, şi se face miezul nopţii. „Cât e ceasul? Valeu, doisprezece! Păi la ora asta se roagă numai călugării prin mănăstiri, lasă că te scoli de dimineaţă..." Şi dimineaţă o ia de la capăt. Iar când e sărbătoare, numai vezi că-i spune îngerul păzitor: „Frate, azi e duminică, e sărbătoare, vino şi tu la biserică, la fel ca tot creştinul!" Iar eu vin şi-i şoptesc: „Săracul de tine, toată săptămâna ai muncit, ai învăţat, eşti obosit, stai şi te odihneşte, uită-te la televizor, mai repară maşina, nu vezi ce aglomeraţie e la biserică, aer greu, închis, trebuie să stai în picioare, acasă stai pe un fotoliu, mai o ţigară, mai o cafea, dar nu-i nimic, o să mergi şi la biserică duminica viitoare, mai la Paşti, mai la Crăciun, lasă că ai mers destul".
Aşa mă ascultă toţi şi fapta bună tot o amână de azi pe mâine. Sfânta Scriptură spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeşte pe oameni, zicând: Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre. Glasul lui Dumnezeu în om este conştiinţa, care-l mustră pentru păcat şi-i spune: „Omule, părăseşte păcatul! Lasă-te de furat, lasă-te de curvit, lasă-te de înjurat, lasă-te de beţie, lasă-te de fumat, lasă-te de lucruri rele, de zavistie, de pizmă, de Dumnezeu îi porunceşte azi, iar noi îi spunem lui: „Nu astăzi, ci mâine, poimâine, la bătrâneţe!". Şi-i zicem aşa: „Dă-mi mie ziua de azi şi tu ia-o pe cea de mâine!" Şi aşa, zice, este păcatul la om, cum ai lua un cui mare şi cu un ciocan începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Dacă-i dai un ciocan, două, trei, cuiul îl poţi scoate uşor. Dacă-I baţi pe jumătate, este mai greu, iar dacă îl baţi de tot, trebuie să crapi lemnul! Aşa-i şi păcatul! Se bate în fire prin obişnuinţă. Şi după ce-1 învăţ cu lenevia şi cu păcatul, stau deoparte şi râd. N-am nevoie să mai fac ceva. Se obişnuieşte cu păcatul, se bagă în fire şi obişnuinţa e a doua natură. Singur se duce la păcat. Eu stau numai şi râd, dar mi-e greu până îl învăţ să amâne fapta bună pe mâine, poimâine. La bătrâneţe, la anul morţii, cutare. Şi el amânând aceea, se învaţă cu păcatul. Şi dacă omul nu lasă azi păcatul, când este proaspăt, cu cât se învecheşte, cu atât mai greu se poate dezobişnui de dânsul. Văzut-ai în aramă rugină verde? Arama, dacă o curățai în fiecare zi, strălucea ca aurul! Însă, dacă s-a lăsat ani de zile, a prins rugină verde, n-o mai poţi spăla cu nimic în lume, numai dacă o topeşti. Aşa-i sufletul când îmbătrâneşte în păcat. Dacă nu a lăsat azi păcatul, să nu creadă că mâine sau poimâine îl lasă mai uşor. Că pe măsură ce trece vremea, păcatul se învecheşte, se bate în fire şi obiceiul devine a doua natură; obişnuinţa se face a doua fire şi omul face păcatul vrând-nevrând, şi cu mare nevoie se mai dezbăra omul de păcat, după ce s-a învechit în el! Obişnuinţa, după legile canonice ale Bisericii, este a zecea treaptă a păcatului, că de aici urmează deznădejdea, penultima treaptă. Şi când l-am văzut pe om că s-a obişnuit cu păcatul, un an, doi, zece, nu ştiu câţi, este al meu pentru totdeauna! Şi aşa reuşesc eu să-i înşel, că mii şi milioane de oameni amână pocăinţa de azi pe mâine, şi toţi se robesc de păcat; căci păcatul care nu l-a lăsat azi, mâine-poimâine tot prinde rădăcini şi este tot mai greu. Iar când vrea omul să lase păcatul, păcatul se ridică cu mare putere asupra lui: „Eşti prost, măi? Cu mine ai trăit! Cum să te laşi de mine? Ce mai este? Să trăieşti cum te învăţ eu şi cum te-ai obişnuit cu mine!". Aşa cum ţi-am spus mai înainte, am învăţat şi am înşelat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: „Oameni buni, pentru fapta bună mai este vreme; nu fiţi proşti să începeţi chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!". Deci îţi spun, întunecimea ta, acesta-i sfatul şi meşteşugul meu şi am o ceată în iad de mii şi sute de mi de ucenici de-ai mei, pe care i-am învăţat aşa, şi-i trimit în tot pământul să şoptească omului la ureche: „Omule, pentru fapta bună mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la bătrâneţe". Şi am reuşit şi reuşesc. Du-te şi vezi în iad câţi am pogorât şi pogor cu acest sfat!
Postări
